Monografie istorică”, apărut în anul 1943, sub semnătura lui Nicole Ilieşiu. La iniţiativa şi insistenţele lui Georg Neumann, directorul Primei Case de Păstrare din Timişoara, ale comerciantului Alexander Kohn şi ale lui Karl Rosenstein, în anul 1896 s-au pus bazele Societăţii „Salvarea”. Statutele societăţii au fost aprobate de adunarea generală a membrilor, la data de 2 decembrie a aceluiaşi an. Timişoara devenea astfel primul oraş de provincie din Imperiul Autro-Ungar cu un asemenea de serviciu specializat în ajutorarea şi transportul bolnavilor. Cu doar doi ani înainte, o societate asemănătoare lua fiinţă la Viena, ca răspuns la situaţia provocată de un incendiu care a distrus Teatrul Ring.
La un an de la înfiinţare, „Salvarea” achiziţiona 3 bărci şi mai multe prăjini, pe care le aşeza de-a lungul canalului Bega. În anul 1890, Ministerul de Interne a aprobat statutele societăţii şi instituţia a primit o subvenţie anuală din partea primăriei, pentru achiziţionarea uneltelor şi mijloacelor de transport necesare. La început, voluntarii societăţii erau solicitaţi anual la 120 – 150 de cazuri. Până la începutul primului război mondial, numărul intervenţiilor de salvare a crescut la 5.000 de cazuri pe an. Spre sfârşitul primul război mondial, „Salvarea” intervenise la 40.000 de cazuri, având o contribuţie semnificativă la transportul răniţilor de la gară la spitale. În 1890, „Salvarea” din Timişoara a reuşit să achiziţioneze 3 trăsuri. La începutul secolului al XX-lea şi-a amenajat un birou central pe strada Franz Josef, din cartierul Cetate, care avea instalat şi un post telefonic. După un timp, prezenţa celor de la „Salvare” a devenit obligatorie în locurile publice în care se aduna multă lume. În anul 1913 se centralizează toate posturile de salvare de pe teritoriul oraşului. Postul central funcţionează într-o clădire de pe strada Grigorescu nr. 2, iar primăria oraşului Timişoara donează „Salvarii” două automobile sanitare, marca „Lloyd” şi „Daimler”. În perioada interbelică, societatea a progresat semnificativ, avându-l în frunte, în calitate de preşedinte, pe cunoscutul om de afaceri Eduard Prochaska, patronul celor mai mari mori din Timişoara şi Banat. S-a cumpărat o autosanitară marca „Citroen”, apoi două maşini „Fiat” şi un automobil sanitar „Ford”. Cu sprijinul Primăriei oraşului Timişoara, „Societatea Salvarea” şi-a construit un edificiu propriu, pe str. Milano nr.1, inaugurat la 8 septembrie 1936.
Ce a urmat este deja istorie recentă. În perioada comunismului, staţiile de salvare, puţine la număr, funcţionau pe lângă spitale. După 1989 a urmat o reorganizare care a culminat cu Hotărârea de Guvern nr. 174/95 din 1 iunie 1995, prin care se înfiinţează Serviciile Judeţene de Ambulanţă, unităţi cu personalitate juridică şi cu organigramă proprie. Iată, aşadar, că istoria Timişoarei cuprinde şi acest episod al primei „Salvări” din România. Un motiv în plus de mândrie pentru timişoreni, dar şi o încurajare a respectului faţă de oamenii care salvează vieţi, zi de zi.

Piaţa găzduieşte importante obiective turistice precum Domul Romano-Catolic, Palatul Baroc, Catedrala Ortodoxă Sârbă, Casa Brück, Liceul Teoretic Nikolaus Lenau, Monumentul Sfintei Treimi, fântâna cu apă minerală etc.

Cei care s-au ocupat de restaurare au pastrat arhitectura de atunci in totalitate. Cladirea istorica are o suprafata de 1100 de metri si o inaltime de 14 si apartine Bisericii Reformate Cetate. Intreaga lucrare a costat 518.000 de lei, din care 30 la suta plus proiectul tehnic au fost suportati de catre biserica si restul s-au obtinut prin programul derulat intre Primarie si societatea germana GTZ. Reprezentantii Bisericii Reformate au spus ca vreme de 5 ani au adunat banii. Acestia reprezinta donatii de la enoriasi, la care s-au adaugat cele de la chiriasii pe care ii gazduiesc in cladire. Lucrarile de reabilitare a imobilului de pe Timotei Cipariu au durat 6 luni.

Sassari -  din 1990, primul oraş cu care s-a înfrăţit
Faenza -  din 1991
Mulhouse -  din 1991
Karlsruhe -  din 1992
Rueil-Malmaison -  din 1993
Gera -  din 1998
Szeged -  oficial din 1998
Treviso -  din 2003
Cancun -  oficial din 2004
Novi Sad – oficial din 2005
Palermo -  din 2005
Shenzhen -  din 2007

În jumătatea de jos, pe câmp albastru, la stânga pluteşte soarele cu chip uman iar la dreapta semiluna, simbol al trecutului oraşului sub stăpânire otomană. Dedesubtul lor se vede Cetatea Timişoara, cu clădirile publice şi industriale, înconjurat de citadele iar la poalele cetăţii curge canalul Bega. La mijlocul stemei se află un scut.

Filarmonica Banatul întregeşte paleta de ofertă culturală de cea mai înaltă calitate, păstrând astfel o tradiţia oraşului care a văzut interpretând pe scenele lui nume mari precum Franz Liszt, Strauss fiul, Brahms, Enescu sau premiera Traviatei lui Verdi la 9 februarie 1855.

Patrimoniul cultural timişorean şi bănăţean este întregit de Muzeul Banatului, înfiinţat în 1872. Acesta adăposteşte cea mai mare colecţie de obiecte arheologice din Banat. Instituţia are diferite ramuri, printre care un Muzeu de Artă, de Etnografie, Muzeul Satului Bănăţean, un Muzeul al Viorilor sau cel al Tehnologiei, Informaţiei şi Comunicaţiilor. Muzeul mai deţine şi cea mai mare colecţie de păsări şi fluturi din Estul Europei. Oferta culturală este întregită de Teatrul de Păpuşi (înfiinţat în 1949), Ansamblul Banatul, Biblioteca Judeţeană (1904), Şcoala Populară de Artă, Casa de Cultură, dar şi numeroase galerii de artă, edituri, fundaţii şi asociaţii culturale. Printre galeriile de artă cele mai vizitate este Galeria Calina, aflată în centrul oraşului, promotor al artei tinere, loc unde expun atât artişti timişoreni, cât şi pictori consacraţi din ţară.

• 1718 – atestarea fabricii de bere, cea mai veche de pe teritoriul actual al Romaniei;
• 1728 – începutul canalizării Begăi, cel mai vechi canal navigabil de pe teritoriul actual al Romaniei;
• 1745 – construcţia Spitalului Municipal;
• 1760 – primul oraş al monarhiei cu străzile iluminate cu lămpi;
• 1771 – primului ziar care a apărut pe teritoriul actual al României şi totodată primul ziar german din sud-estul Europei: „Temeswarer Nachrichten”;
• 1823-1826 – Janos Bolyai, servind la garnizoana din Timisoara, lucra la elaborarea geometriei neeuclidiene
• 1854 – primul serviciu telegrafic într-un oraş al României de azi;
• 1855 – primul oraş al monarhiei habsburgice cu străzile iluminate cu gaz;
• 1881 – prima reţea de telefonie de pe teritoriul actual al României;
• 1884 – primul oraş din Europa continentală cu străzile iluminate electric, cu 731 de lămpi;
• 1886 – prima staţie de salvare din Ungaria şi România;
• 1889 – primul meci de fotbal european din Romania;
• 1895 – prima stradă asfaltată de pe teritoriul de azi al României;
• 1897 – primele proiecţii cinematografice pe teritoriul actual al ţării noastre;
• 1899 – primul tramvai electric într-un oraş din România de azi;
• 1953 – singurul oraş european cu trei teatre de stat în română, maghiară şi germană;

La sfârşitul secolului al XIX-lea, structura urbanistică a Timişoarei a suferit un proces amplu de modernizare. Fostele bastioane şi spaţiile militare au fost demolate şi înlocuite cu bulevarde şi cartiere noi. În 1904, Primăria a înfiinţat postul de arhitect-şef şi l-a atribuit tânărului arhitect László Székely. Acesta a adus o contribuţie decisivă la remodelarea zonei centrale şi la introducerea stilului Art Nouveau, secession şi eclectic în peisajul urbanistic al oraşului. Stau mărturie palatele din Piaţa Victoriei, Baia Publică Neptun sau Casa Brück din Piaţa Unirii. Tot datorită lui s-a conturat şi arhitectura industrială, Abatorul comunal sau Uzina de apă fiind numai câteva exemple.

Cartierele Fabric şi Iosefin păstrează intactă amprenta diversităţii etniilor şi meşteşugarilor care le-au construit. Se păstrează influenţa germană, maghiară şi sârbă. Clădirile nu depăşesc două etaje, sunt viu colorate şi foarte bogat ornate. În cartiere precum Mehala, Iosefin sau Freidorf, se păstrează trăsăturile tipice ale satelor tradiţionale de şvabi bănăţeni: case mari cu front stradal, frumos ornate şi cu spaţii verzi în faţa caselor.

Ultimul curent arhitectural care influenţează vechiul oraş este cel românesc, introdus o dată cu trecerea Timişoarei sub administraţie românească. Cel mai bun exemplu este Catedrala Mitropolitană realizată în arhitectură tradiţională românească, în stil moldovenesc. În perioada interbelică se construiesc şi noi cartiere de vile în jurul centrului, unde se resimte influenţa stilului modern interbelic, a stilului brâncovenesc sau chiar francez.

Un farmec aparte este dat de parcurile şi spaţiile verzi ce se întind de-a lungul canalului Bega şi în toate zonele oraşului. Din acest motiv Timişoara a căpătat numele de „oraş al parcurilor şi al trandafirilor”.

Construcţia a durat peste 2 decenii, în 2 etape: 1736-1751 şi 1755-1774. Monumentul este realizat în stil baroc din cărămidă aparentă şi are decoraţii din piatră şi stuc. Turlele au o înălţime redusă, determinată de apropierea zidului cetăţii. Interiorul este bogat şi somptuos, remarcându-se cele 9 altare decorate în stil baroc şi rococo, sculptate de vienezul Johan Müller, împodobite cu icoane vechi, orga în stil Ludovic al XVI-lea, copie a celebrei orgi din biserica Sf. Suplice din Paris, dar si uşile de stejar ornamentate cu grilaje din nichel pur. Domul Romano-Catolic (Catedrala Romano-Catolică) este considerat a fi cea mai unitară şi reprezentativă construcţie barocă a Timişoarei şi una dintre cele mai valoroase existente în Banat.

Proiectul iniţial, posibil a fi realizat de Joh. Jacob Schelblauer (consilier al oraşului Viena), a fost materializat între anii 1736 şi 1774, iar execuţia trădează, în ciuda celor patru constructori (Kaspar Dissel, Johann Lechner, Carl Alexander Steinlein, Johann Theodor Kostka), ce s-au succedat la conducerea lucrărilor, o stăpânire perfectă a tehnicilor barocului. La decoraţia interioară au participat artişti renumiţi ca Michael Angelo Unterberger (pictor şi director al Academiei artelor frumoase din Viena), la pictarea altarului principal (1754), sculptorul vienez Johann Joseph Rossler, prin statuile Sfântului Carol Boromeus (în stânga altarului), a Sfintei Theresia (în dreapta altarului) şi a perechii de heruvimi care domină ornamentaţia din partea centrală a altarului, precum şi Johann Schopf (1772), la decorarea altarelor laterale.

În prezent în Dom se ţin regulat liturghii în limbile maghiară, germană şi română. Datorită acusticii deosebite aici se susţin şi concerte de orgă.

Bastionul Maria Terezia este cel mai mare parte a zidului de apărare a vechii Cetăţi a Timişoarei care a supravieţuit până azi. Mai există un fragment din zidurile fostei Cetăţi în Parcul Botanic şi încă un fragment, pe Calea Al. Ioan Cuza.

Toate celelalte bastioane au fost distruse pentru a face loc noilor construcţii ale oraşului. După cucerirea Timişoarei de către habsburgi, în 1716, s-a constatat că fortificaţiile nu puteau face faţă noilor tehnici de luptă aşadar s-a luat decizia de a se reface întreaga cetate, în stil Vauban (o fortăreaţă-bastion cu formă stelară). Aceasta avea o suprafaţă de 10 ori mai mare decât cetatea medievală turcească. Spaţiul interior a fost înconjurat de trei centrui stelare ce puteau fi umplute cu apă. Accesul se făcea prin trei porţi, a Vienei, a Petrovaradinului şi a Ardealului (complet demolate în 1891). Cele nouă bastioane ale cetăţii au purtat nume de împăraţi şi împărătese sau de generali.