Consiliul Judeţean Timiş este asociat în cadrul câtorva societăţi comerciale. Nu toate aceste asocieri au avut parte de succes însă, fapt ce a făcut ca unii consilieri judeţeni să se întrebe unde duc aceste asociaţii ale CJ Timiş. Pe masa consilierilor judeţeni se va afla un proiect referitor la propunerea de stabilire a unor măsuri pentru monitorizarea şi analizarea situaţiei economico-financiare a societăţilor comerciale la care Judeţul Timiş este acţionar/asociat.
“Aşa cum s-a subliniat în repetate rânduri atât în cadrul comisiilor de specialitate cât şi în plenul consiliului judeţean din cauza aportului minoritar la capitalul social ( cu excepţia SC „ Aviaţia Utilitară ” SA ) nu suntem în măsură să influenţăm strategia şi activitatea societăţilor în cauză , iar veniturile pe care le putem obţine din dividende sunt nesemnificative ( 3978 lei la nivelul anului 2008 ). În plus , există şi o serie de nereguli în ceea ce priveşte poziţia noastră în raport cu societăţile comerciale la care suntem acţionari/asociaţi , aspecte care au fost sesizate şi prin Decizia nr. 40/2009 a Camerei de Conturi a Judeţului Timiş şi care se concretizează în următoarele : relaţia deficitară a reprezentanţilor CJ Timiş cu autoritatea publică care i-a desemnat în consiliile de administraţie , reprezentanţii neprezentând informări sau propuneri cu privire la situaţia patrimonială şi financiară a societăţilor comerciale ; disiparea responsabilităţilor în cadrul aparatului de specialitate în ceea ce priveşte monitorizarea activităţii societăţilor comerciale ; obţinerea unor venituri din dividende nesemnificative , în raport cu capitalul social investit de Judeţul Timiş”, se arată în raportul proiectului de hotărâre.
Ţinând cont de aceste motive se cer a fi stabilite nişte măsuri şi o analiză asupra asocierilor pe care le are Consiliul Judeţean Timiş. “Pentru aceste motive se impune stabilirea unor măsuri pentru perioada imediat următoare şi în perspectivă care să conducă fie la îmbunătăţirea relaţiei cu un efect benefic pentru veniturile bugetului judeţean , fie la adoptarea unor hotărâri radicale care să vizeze cesionarea/vânzarea acţiunilor/părţilor sociale deţinute în cadrul acestor societăţi comerciale”, se spune în raportul proiectului de hotărâre.

